Condiții schi munte Bulgaria 2020/2021 - Covid 19
Data publicare: 08.12.2020
Autor: Adrian S.
Sezonul de schi începe conform noilor reguli. Măști în hoteluri și în lifturi, precum și noi tehnologii de dezinfecție fac parte din măsurile de siguranță în timpul iernii 2020 - 2021 în condițiile pandemiei cu virusul Covid 19.
Turismul de iarnă a fost unul dintre primii afectați de criza pandemiei de corovavirus. Bansko a fost deosebit de afectat de saltul drastic al celor infectați în sezonul de iarnă 2019 – 2020. Prin urmare, au fost necesare noi măsuri în industrie.
Iată care sunt acestea:
• Cabinele se dezinfectează de cel puțin trei ori pe zi, funcționarea lor se realizează cu ferestrele deschise și sisteme de ventilație;
• Distanța minimă de 1 metru pentru cei care așteaptă la coadă pentru lifturi.
Garderobele de schi
• Acoperirea obligatorie a nasului și gurii pe teritoriul garderobelor de schi și folosirea dezinfectanților pentru mâini;
• Organizare care să previne acumularea de turiști.
Școlile de schi
• Nu mai mult de 10 persoane într-un grup;
• Persoanele vizibil bolnave nu sunt permise;
• Amestecarea sau mutarea oamenilor dintr-un grup în altul nu este permisă;
• Acoperire obligatorie a nasului și gurii;
• Măsurarea obligatorie a temperaturii înainte de începerea antrenamentului;
• Se recomandă o formă individuală de instruire;
Măștile de protecție pentru față și nas trebuie purtate în următoarele locuri din stațiunile montane din Bulgaria:
• Transport public, autobuze de transfer, taxiuri;
• Farmacii, policlinici, clinici, spitale, case sociale, cămine de bătrâni;
• Magazine și toate punctele de vânzare cu amănuntul;
• Bănci, oficii poștale și toate instituțiile publice;
• Centre de informare turistică;
• În restaurante până în momentul în care începe consumul de alimente;
• Toate locurile publice închise.